Partida dintre Sepsi OSK și U Craiova 1948 a devenit primul meci din istoria fotbalului românesc care a fost suspendat din cauza scandărilor xenofobe.
După nici jumătate de oră de la începerea meciului, Andrei Chivulete a decis să trimită definitiv cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe din tribune.
Florin Chivulete a vorbit despre decizia luată de fiul său și a spus că a fost cea corectă.
Fostul arbitru a făcut și o comparație cu partida în care Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism, la duelul PSG – Bașakșehir din Champions League, meci disputat în 2020.
„Andrei a dictat o decizie absolut corectă. A respectat cei trei pași prevăzuți în regulamente și a aplicat litera legii, fiindcă, la amploarea scandărilor de la Sf. Gheorghe, nu mai putem vorbi despre spirit, că acolo nu mai era ceva care să țină de atmosfera obișnuită și decentă a unei partide.
Din câte știu, e pentru prima dată când i se întâmplă așa ceva la un meci. Dacă am face o comparație, de exemplu, cu ce a pățit Colțescu pentru un singur cuvânt rostit, atunci intensitatea episodului de la Craiova n-ar trebui să mai lase nicio urmă de dubiu legată de decizia lui Andrei, raportat și la modul în care aceste lucruri sunt abordate în ziua de azi la nivel internațional”, a spus Florin Chivulete, potrivit Playsport.
Marcel Pușcaș, directorul general al lui U Craiova 1948, nu a fost de acord cu decizia luată de „centralul” partidei și ar fi vrut ca situația să fie gestionată altfel. Cei din conducerea clubului din Bănie au ținut să precizeze că și fanii echipei oltene au fost victimele unor astfel de scandări și că o decizie mai bună ar fi fost ca spectatorii să fie evacuați din stadion iar jocul să fie lăsat să continue.
„Am văzut un exces de zel ieșit din comun. Niște suporteri de-ai lor ne-au spus că unii suporteri ai Petrolului au scandat la fel și nu s-a întâmplat nimic. Probabil directiva este să se dea un exemplu, dar ce facem cu soluția intermediară? Se putea încheia totul cu evacuarea suporterilor. Au fost scandări și din partea lor, tot rasiste. Vom duce casetele și înregistrările. Au fost și înainte, și în timpul jocului.
Noi nu agreăm astfel de manifestări, dar există alte soluții care pot fi luate, să nu fie întrerupt jocul. Când sunt înjurați oltenii, e rasism? Nu e rasism? De ce nu se întrerup jocurile? Dacă eu organizez un eveniment și se întâmplă ceva, cine e de vină? Invitatul sau organizatorul? Cei de la Sepsi trebuiau să ia măsuri! Nu am văzut un om de ordine! Sepsi e cel puțin la fel de vinovată cum suntem noi. Dacă noi suntem penalizați, să fie penalizați și cei de la Sepsi!
O să vină peste câteva etape FCSB la Sepsi, la fel o să se întâmple! Iar câștigă Sepsi cu 3-0? Vine apoi Rapidul, iar câștigă Sepsi cu 3-0? Vine după ”U” Cluj, iar 3-0? Păi să-i dăm campionatul lui Sepsi, să nu mai jucăm. Cine e obligat să educe sute sau mii de oameni? Eu? Clubul nu se ocupă de educarea suporterilor”, a declarat Marcel Pușcaș, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER